Apărută la editura "Scrisul românesc", această carte descoperită în biblioteca din sufragerie are trei elemente care îi personalizează prima pagină: data (12 aprilie 1985), semnatura mamei cu numele de domnișoară și un loc, al achiziționării, cel mai probabil. Coperta este respingătoare, un portret de blondă cu cărarea pe partea dreaptă ( are și ochi albaștri și o postură de top-model), alăturat unui prim-plan cu câteva margarete, pe fondul unui peisaj montan. Întotdeauna am fost de parere că o copertă ar trebui să îmbrățișeze ideea textului, fără a-l dezbrăca de substanță, întocmai brațelor deschise care îți lasă pieptul descoperit apropierii, cel puțin fizice. După primele pagini aflu că, de fapt, coperta e de o anticipare ucigașă de esențe și imprevizibil și poate instructorul meu auto are dreptate când afirma că "trebuie să încerc nordicii, sunt la modă acum'.
Pe scurt, un tânăr scriitor, în lipsă de inspirație ajunge în stațiunea Valea cu Păstravi în căutarea unui subiect pentru o nouă carte. Procesul creativ e anevoios, mai ales că peisajul îndeamnă la plimbări, beții repetate între prieteni, multă abandonare trupească în cabana cu miros de brad și, în brațele unei femei frumoase, la introspecție, mai ales sentimentală.
Structura narativă este o alternare de perspective, între prezent și trecut, în care sunt amestecate personaje și întâmplări ce intersectează tangențial viața scriitorului. Acțiunea este puțin dezvoltată, pe alocuri cu răsfrângeri neatrăgătoare ale contextului politic, dialogurile surprind relațiile existente, insertiile epistolare se suprapun ideilor personajului nostru. Însă tematica nu este pretențioasă, nici abordarea, nici amploarea analizei interioare, nici măcar personajele sau vreun moment descris mai intens nu se ridică la nivelul unei critici ale cărei concluzii să transforme proza de față într-una memorabilă.
Trebuie să menționez totuși o expunere fluentă și argumentată a unor idei susținute și un limbaj care m-a scos din terminologia rigidă și aparent sărăcăcioasă a vocabularului de specialitate impus de profilul facultății mele, precum și niste pasaje descriptive aproape voluptoase prin proiecția vizuală pe care reușesc să o construiască. Și încă un punct pentru modul cum autorul jonglează cu aprecierile asupra celor două femei, cea frumoasă și cea necesară lui.
Mai jos, două scurte pasaje, modeste prin valoarea lor artistică (există câteva mult mai încărcate de stare), dar apropiate viziunii mele: primul legat de capacitatea de a concretiza imagini din emoții, al doilea despre relații:
*
"De câte ori cunoșteam vreo persoană nouă cu o istorie interesantă, o și vedeam transpusă pe hârtie tipografică, mă entuziasmam de vreun eveniment care mă șoca și-l treceam în categoria celor deja exprimate, greșind de fapt esențialul: ignoram trecerea emoției de-atunci, considerând că oricând, în viitor, voi putea să o recuperez , s-o redau întocmai, la amănunt. Greu de îndreptat."
*
"Dorințele Genei erau limitate, după mine, aduceau a prea casnic.., a lanț de care nu te mai poți desprinde, n-aveau nimic original, erau cerința biologică și socială a femeii disperate de nesiguranță, de gândul zilei de mâine. Așa că reîinerile mele erau justificate, părând egoist în ceea ce aș fi putut să afirm, în contradicție cu cele spuse de ea. [...] Și nu era tocmai drept din parte-mi, pentru că argumentele mele sufereau și ele, ca și cererea Genei, de suficiență, de suficiență, aveau un caracter general, teoretic, erau mai mult o ipoteză încă necontrolată decât un adevăr verificat, având în ele o mare subiectivitate."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu