luni, 9 februarie 2015

duminică, 1 februarie 2015

Povestea unui loc de poveste

duminică, februarie 01, 2015 Scris de Cristina , 2 comentarii
     M-am născut în Curtea de Argeș. Am copilărit la sat, m-am întors la bloc pentru școală. Apoi am mers la facultate în București. După 6 ani de "capitalism" în orașul gri, m-am reîntors acasă, lângă munte. M-am îndrăgostit de #Brașov, am vizitat tot mai des Sibiul. În vară am fost în Bulgaria la scăldat și voluntariat. În toamnă am cules cucuruzul din delniță în Tăuni, județul Alba. La început de primăvară urmează vacanța de (sporturi de) iarnă în Italia, cu program intens de pârtie și disciplină antiprințesească. Am călătorit în Irlanda în martie 2013 cu ocazia unui schimb de experiență între tineri europeni, Polonia rămâne țara în care am ajuns de cele mai multe ori, iar Parisul lozinca unei iubiri ca o dâră de parfum. Acum locuiesc în Arad, lucrez în Timișoara. La fiecare vizită la părinți, străbat 6 județe și sunt mereu în mișcare, liberă să nu prind rădăcini. Cu dorurile atent împachetate  în bagaj.



A photo posted by plajacuganduri (@plajacuganduri) on
   Și între atâtea drumuri și descoperiri de culturi și locuri și oameni, există un reper în topul preferințelor, un indicator care mă învață mereu despre mine. Nu știu cu exactitate povestea locului ce urmează prezentat în următoarele rânduri, dar știu povestea mea după ce am ajuns în locul respectiv. Un loc la înălțime.

joi, 29 ianuarie 2015

Plaja cu gânduri și expunere

joi, ianuarie 29, 2015 Scris de Cristina 5 comentarii
A fost o perioadă de tăcere, aici și dincolo, în lumea reală. Este încă, pentru că nu știu sau nu pot sau nu vreau să văd rostul exteriorizării. Consider că suferința este un moment extrem de personal. Și nu mă pot convinge de contrariu.

Nu rostesc cuvintele cu aceeași ușurință cu care le scriu si nu le public cu aceeași ardoare cu care le salvez din uitare. De mine.

Și pentru că trece timpul și pentru că încep să uit, mi-am dat seama că am nevoie de expunere. De notificări mici, care să mă oprească din confuzii, de momente cu zâmbete mici pentru viitoare amintiri mari și frustrări care să se topească în derâdere. Pentru că am vrut să renunț, dar mai ales pentru că azi m-am entuziasmat pentru o idee. Și nu, nu e luni :)

miercuri, 7 ianuarie 2015

5

miercuri, ianuarie 07, 2015 Scris de Cristina 4 comentarii
Că ești într-o altă lume sau doar printre amintirile și dorurile mele, că mă vezi și mă auzi și știi tot, fără ca eu să mai știu, astăzi e ziua ta, Sore. Oriunde ai fi...Și te-ai fi bucurat de fiecare urare cu ochii tăi calzi și verzi și cu zambetul mare cu dinții la vedere. Și ai fi stat cu telefonul în mâinile osoase și palide și cu nasul în  socializări. Și cu umerii ridicați a mirare de toată energia strânsă în jurul tău, de parca nu ar fi fost reacțiunea acțiunilor tale. 

Și aici e o promisiune scrisă dintr-o dimineață în care am văzut răspunsuri pentru planurile noastre nefinalizate. Nu știu când le-am abandonat, dar azi au apărut firesc. O promisiune scrisă că visele nu mor. Întocmai dorurilor. Și cine crede că nimeni nu e de neînlocuit, nu știe ce vorbește.


Love you back 

marți, 30 decembrie 2014

De Crăciun s-au întâmplat fapte bune în Fundeni

marți, decembrie 30, 2014 Scris de Cristina 1 comentariu
     În anul patru de facultate am făcut un stagiu scurt de neurologie în Fundeni, spitalul din București care merge etichetă lângă etichetă cu diagnosticele alea care cutremură pământul de sub picioare: cancere, leucemii, limfoane. De la poartă vezi lângă intrarea principală, la parter, o vitrină cu peruci. M-a luat un fior și m-am gândit: "Doamne ferește să mai ajung vreodată pe aici!". Cea mai mare durere a mea e ca nu a fost așa. De spitalul Fundeni mă leagă niște amintiri copleșitoare. Amintiri dureroase, care au fost presărate în diferite momente cu optimism și speranțe, cu încurajări și lupte interioare, cu demnitate și lecții de viață și mult, mult chin, multă durere și tristețe.

     Dar, de aceste sărbători, la secția de oncologie pediatrică s-a scris o poveste cu zâmbete, acolo unde, de obicei, sunt lacrimi multe. Unde sunt întrebări fără răspunsuri și terminologie de specialitate care îți testează răbdarea.

joi, 18 decembrie 2014

Să pun și punct

joi, decembrie 18, 2014 Scris de Cristina 1 comentariu
Sunt unele perioade în care învățăm despre noi mai mult decât putem conștientiza. Și cât ținem minte din ce pățim e doar responsabilitatea noastră.

Sunt unele întâmplări care nu au finalitatea dorită. Și asta nu le cataloghează mai puțin fericite, ci doar altfel. Deschizătoare de noi piste, poate.

Sunt decizii care nu se dovedesc întotdeauna favorabile până la capăt. Și sunt schimbări. Și schimbările schimbării, din mers.

Sunt clipe pe care ți le dorești, sunt clipe pe care trebuie să le lași să se spargă, să încuviințezi că nu sunt ale tale. Și e renunțare.

Sunt pierderi care lasă goluri de neumplut, sufocări care nu dispar, dureri care nu se mai sting.

Sunt lumi concrete sau mai puțin, în care alegem să trăim sau să visam. Să construim când se mai prăbușesc pereți.

Sunt oameni. Și momente. E viața. Și noi, atât de simpli și complicați.

E acceptare.

vineri, 12 decembrie 2014

joi, 11 decembrie 2014

Blues pentru o pisică neagră, Boris Vian

joi, decembrie 11, 2014 Scris de Cristina 1 comentariu
     Boris Vian a ajuns târziu în lista mea de lecturi. Nici nu știu de ce, mai ales că despre "Spuma zilelor" am citit multe referințe. Și cu tot background-ul ăsta, tot nu mă așteptam ca autorul să fie așa. Așa spumos, cinic, amuzant și înțepător, așa simplu în alăturarea fantasticului cu realul, așa absurd în lipirea cotidianului în microuniversuri.
     "Blues pentru o pisică neagră" cuprinde 11 nuvele: Furnicile, Elevi silitori, Călătoria la Khonostrov, Racul, Instalatorul, Șoseaua pustie, Peștii morți, Blues pentru o pisică neagră, Ceața, Gâsca albastră și Figurantul. Poveștile alternează între narațiuni la persoana întâi și a treia, cu o tematică variată: război, dragoste, răzvrătire, pescari de timbre, pisici alcoolice și câini șoferi. Sunt povești pe alocuri morbide sau lipsite de sens, dar sarcastice și captivante:
 

miercuri, 10 decembrie 2014

vineri, 5 decembrie 2014

Teoria cepei

vineri, decembrie 05, 2014 Scris de Cristina 1 comentariu
     Provine din familia liliaceelor, este o plantă erbacee, comestibilă, bienală. Cu origini din Asia centrală și de vest, este una dintre cele mai vechi plante cultivate, folosită ca medicament, condiment sau legumă. Are miros puternic, specific, tulpină dreaptă aeriană, bulb subteran, frunze cilindrice și multe flori albe.
sursa: Wikipedia