vineri, 28 noiembrie 2014

Oscar și Tanti Roz, Eric- Emmanuel Schmitt

vineri, noiembrie 28, 2014 Scris de Cristina , 1 comentariu
     "De fapt, nu mi-e frică de necunoscut. Doar că mă enervează să pierd ceea ce cunosc".
     Oscar este un copil de zece ani, bolnav de leucemie, cu un transplant medular ratat, care își petrece ultimele 12 zile din viață în spital. Știe că urmează să moară, cataloghează drept lașitate durerea părinților săi și ia viața în joacă, ajutat de poveștile despre Doamne- Doamne, despre curaj, lupte și iubire zugrăvite cu bunătate de Tanti Roz, cea mai bătrână dintre femeile care stau cu copiii bolnavi.
     Cartea e alcătuită din cele câteva scrisorele pe care băiatul le trimite lui Doamne- Doamne, încercând să-l descopere și să înțeleagă rostul suferinței. Inocența smulge zâmbete, dacă nu ar durea atât.
     Ultima scrisoare este semnată de Tanti Roz:

     "Dragă Dumnezeu,
     Băiețelul a murit.
     O să rămân mereu tanti roz, dar n-o să mai fiu Tanti Roz. Tanti Roz eram doar pentru Oscar.
     S-a stins azi-dimineață, în jumătatea de oră când eu și părinții lui ne-am dus să bem o cafea. A trecut prin asta fără noi. Cred că a așteptat special momentul, ca să ne protejeze. Ca și cum ar fi vrut să ne scutească de suferința de a-l vedea dispărând. De fapt, el era cel care ne ocrotea.
     Am sufletul greu, Oscar mi s-a cuibărit acolo și nu pot să-l alung. Până diseară, trebuie să-mi țin lacrimile pentru mine, pentru că nu vreau să-mi compar durerea cu suferința de neconsolat a părinților lui.
     Îți mulțumesc că mi l-ai scos în cale pe Oscar. Pentru el, a trebuit să fiu veselă, să inventez povești și chiar să pretind că mă pricep la lupte. Mulțumită lui, am râs și-am aflat ce-nseamnă bucuria. M-a ajutat să cred în tine. Simt multă dragoste în mine, mă arde, am primit atâta de la el, încât am rezerve pentru mulți ani de-acum înainte.

                 Pe curând,
                       Tanti Roz

     PS: În ultimele lui trei zile, Oscar își pusese pe noptieră o pancartă cu un anunț care cred că te interesează. Scrisese așa:"Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească".

***
"Oscar si Tanti Roz" e o poveste pe care o știam, pe care am trăit-o și simțit-o în altă distribuție.O poveste la fel de emoționantă, până la deznodământ. La fel de dureros, greu de acceptat. 
Cu Andreea și Îngerul ei Roz. 
Love you back 

Un comentariu: