Cristina,

     Când vei reciti aceste rânduri, jocul va fi terminat. Și vei primi confirmarea direcției pe care să mergi, deși nu cu inima deschisă, cu mintea împăcată. Doar tu știi ce război ai avut cu tine, câtă muncă de lămurire și câtă răzvrătire dospită, fără să găsești cui să o arunci. Fără să fie nimeni vinovat.

     Ai trecut un test de perseverență, felicitări. Și ai făcut și câțiva pași pe treptele răbdării, nemaipomenit! Asta e important mai ales pentru tine, față de tine. Ai grijă cum lucrezi la asta pe viitor.

     Dar ai uitat că ești cea mai importantă persoană din viața ta și în momente de vulnerabilitate, ai luat decizii ciudate, influențată fiind de aparențe. Erai o persoană puternică, dar acum ai ales varianta ușoară a răsfățului și nu ai luptat până la capăt, de oboseală. Ai renunțat de tot la un proiect, când, în paralel, ai dat tot ce ai avut mai bun într-altul, când știi bine că ele se puteau lua de mână atât de frumos. Și știu că nu ai ce să-ți reproșezi, amintește-ți și tu asta.
     Într-adevăr, nu e vorba de scuze, leucemia Andreei e o realitate diferită, consumatoare de energii, cea a ultimelor luni. Nu trebuie să dai explicații nimănui, doar tu știi cum au stat lucrurile. Și da, stim aman2 că poți mai mult, știm amân2 că o vei dovedi.

     Dacă ești tristă, amintește-ți oamenii care au fost alături de tine. Amintește-ți mai ales de cei care s-au îndepărtat și mulțumește-le în gând că au lăsat locul liber altora, mai grozavi și mai preocupați de zâmbetele tale. Nu-i mai căuta pe cei care ți-au uitat prietenia, nici nu încerca să răspunzi la întrebări care cer explicații. Amintește-ți că distanța kilometrilor nu echivalează a distanță sufletească decât dacă intenționezi să fie așa. Amintește-ți să întorci căldura care te-a învăluit în perioadele de singurătate, telefoanele din care curgeau întrebări, nu sfaturi, bunătatea pe care ai avut norocul să o îmbrățișezi. Toate încurajările, toate glumele, toate zâmbetele care ți-au făcut temerile mai mici.

     Amintește-ți locurile în care ai lăsat urme. Știu că mereu în momentele în care ne împachetăm viața ca să o luam spre alte puncte, ne uităm în trecut și pare că puteam să facem mai mult, mai bine, mai frumos. Ai greșit și tu, nu ești singura. Dar ai puterea să recunoști și puterea să schimbi viitorul. Cere-le iertare celor pe care i-ai rănit, deși cuvintele tale nu vor schimba suferința lor. Și nici amintirile impregnate cu urât. Dar privește mai departe.

     Amintește-ți momentele cu zâmbete și soare sufletesc. Și iar oamenii cu care le-ai împărțit. Și reeditează-le. Și fii deschisă și relaxată, ești parte dintr-un plan pe care probabil nu îl înțelegi acum. Dar ca de fiecare dată, lucrurile se așează în timp și tu ai înțeles asta, până acum și ai zâmbit la final, înțelegând cât de norocoasă ești.

     Ai credință! Nu știu dacă doar pentru situațiile asupra cărora ai pierdut controlul, când energia pozitivă e singurul instrument care te scapă de durere. Ai și în tine, chiar dacă acum ai luat negativismul în brațe pentru a te proteja de suferință și dezamăgiri. Nu fi dezamăgită, persoanele importante pentru tine știu deja cum au stat lucrurile. Poate e momentul să renunți la ce cred ceilalți despre tine. Să te concentrezi mai mult pe relația ta cu tine. Și tu știi ce motivații, ce greșeli, ce așteptări.

     Da, 17 noiembrie nu e cel mai potrivit moment de evaluare în oglindă. Pentru că a lipsit perioada de pergătire și implementarea începe de marți încolo. Să nu faci din momentul ăsta o tragedie, mai ales tu, voi, pentru care luna martie a venit furtunos. Și iar știi

     Întoarce-ți fața către tine și zâmbește, Cristina, cât încă mai ai toți dinții! :-)

     Trebuie să vorbim mai des!
    C.