vineri, 2 august 2013

5 C pentru Classic meets Contemporary

vineri, august 02, 2013 Scris de Cristina , Niciun comentariu
     Cei 5 C care au bătut palma ca eu să pot ajunge la concertul băieților de la Classic Beat Orchestra reprogramat pentru 1 august la Cinema Patria au fost Claudia, confirmarea, comunicarea, complicitatea și coincidența. Ultimii itemi sunt cu valoare personală de reminder, Claudia există, însă, în carne și noroc și tocmai am mai adăugat un eveniment fain pe lista momentelor care mă leagă de ea, după vara trecută.

     Classic meets Contemporary a fost un eveniment cu dans, teatru și muzică în contemporanul stil al neconvenționalului. Spectacolul a presupus o alternare a momentelor trupei Uninvented Theater și Classic Beat Orchestra, uneori în secvențe individuale, alteori suprapunându-și prezența pe scenă.

     Teatrul a însemnat dans, un manechin ținut în "pârghii" umane, funcționalitate anatomică ce a echivalat scenariul unei povești de iubire, proiecții vizuale care la început provoacă tactilul și care devin treptat abstracte. Proiecțiile continuă și pe parcursul concertului propriu-zis și completează atmosfera în care ba te cufunzi într-ale tale, ba miști frenetic din picior, bați ritmic din palme, râzi și intri iar în contemplare.


     Classic beat Orchestra înseamnă un pian jovial și Mischa Simeonov, tobe energice și Gabi Circea, violoncel jucăuș și Mihail Grigore, violă tânără și Vots Emanuel. E o comunicare frumoasă între artiștii de pe scenă, o joacă inedită, armonioasă și surprinzătoare, o atmosferă energică, între interpretările consacrate de muzică clasică și pasajele personale. Sunt artificii de comunicare cu publicul și concertul nu are nimic din rigiditatea pe care o poate presupune contextul clasic,

     Classic meets Contemporary a fost organizat de Arta nu muşcă & Ziarul Ring, cu susținerea AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu