De 1 mai redescopeream stațiunea Costinești- murdară, stridentă și cam lăutărească pentru propriile-mi aprecieri, într-un grup de tineri pe care îi iubesc fără să fi avut nevoie de teste și contexte doveditoare. Dar eram pe plajă și totuși valurile au spălat toate stările momentului și gândurile s-au uscat la soare, deși mă intrigă și acum motivația de a merge la mare și în loc de plajă, alegi să te petreci în cluburi...bizare.
În iulie am ajuns iar pe plajă, la Constanța, cu scopul clar de a fi îngropat sesiunea de vară. A fost un moment de studenție clasică, poate chiar clișeistică- susții ultimul examen și te îmbarci câteva ore mai târziu cu destinația "vacantțăăă". Au fost mai multe premiere, toate păstrate sub tacere.
La sfârșitul lunii trecute am mai bifat un nord pe harta obiectivelor sufletești, pe care l-am ignorat total aici. Nu știu de ce. Dar postul ăsta este o îndemnare la scris, pentru că uitarea reneagă zâmbetele.
***
Mi-e dor de atunci.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere