marți, 12 martie 2013

Misterul placebo- Ne vindecă informația?

marți, martie 12, 2013 Scris de Cristina 24 comentarii

     "Misterul placebo"  urmărește luminile și umbrele relației doctor- pacient, invocând prin numeroase exemple trepiedul trecut al medicinii, susținut de magie- putere divina, de psihologie- partea umană și îngrijiri somatice, partea animală. Doctorul Patrick Lemoine, psihiatru specializat în explorarea și tratamentul tulburărilor de somn, folosește pe parcursul celor opt capitole un ton accesibil, care acoperă echilibrat terminologia domeniului medical. Specialitatea sa psihiatrică se resimte în citarea numeroaselor studii relevante subiectului, legate de insomnii, schizofrenie, psihanaliză, tulburări bipolare sau antidepresive. 

luni, 11 martie 2013

Poziția mea, poziția copilului

luni, martie 11, 2013 Scris de Cristina 4 comentarii
     Proaspăt ieșit în cinematografe, „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a avut un număr record de spectatori în toată țara, în primul weekend de lansare: 19.729. Și eu în rândurile statisticilor, bucurându-mă de pelicula recent premiată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.
   



vineri, 8 martie 2013

Florile, vizibilitatea și impactul

vineri, martie 08, 2013 Scris de Cristina 4 comentarii
     Numitorul comun al primelor zile de primăvară sunt florile oferite sexului gingaș, sub diferite simboluri. Nu înțeleg, totuși, satisfacția de a priva de fotosinteză minunăție de sinestezii, așa cum nu înțeleg conceptul de defilare ostentativă cu brațul plin de flori, ca o confirmare a ceva. Nu știu care ceva.
     Dându-se două mulțimi într-o singură unitate, cea a studenților și cea a domnișoarelor care frecventează aceeași facultate, se ia un element din prima mulțime care se adresează unei exponente din cea de-a doua. Ea nu este nici cea mai colegă, nici măcar vreo frumusețe, vreo fostă sau viitoare cu obligații către el, dar să considerăm că se înscrie în prototipul profilului de "colegă de gașcă", și la împărțit cursuri, și la berile din timpul liber.

sâmbătă, 2 martie 2013

Sufocare- Chuck Palahniuk

sâmbătă, martie 02, 2013 Scris de Cristina 2 comentarii
   "Dacă vrei să citești cartea asta, nu-ți bate capul.
   "După câteva pagini, o să-ți vină s-o iei din loc. Așa că mai bine uită, pleacă, șterge-o cât încă mai poți Salvează-te.[...]
   Timpul trece și nu întinerești.[...]. E povestea idioată a unui băiețel idiot."

   Așa își începe Chuck Palaniuk romanul "Sufocare": recurgând la psihologie inversă, potențează curiozitatea cititorului față de scrierea celui cunoscut deja pentru romanul Fight Club. Sufocarea personajului Victor Mancini nu este doar modul prin care face rost de bani, asfixiindu-se cu mâncare prin restaurante de lux. Din titlu se anticipează totodată starea imediat succesivă, nevoia de a fi indispensabil cuiva, unei persoane care va fi mândră de tine, pentru că tu o faci să se simtă mândră de ea însăși.