Timpul a trecut agresiv în ultima lună, fără însemnări notabile sau memorii afective supraadaugate. Am petrecut astfel un weekend mai haotic, un pic departe de lâncezeala săptămânală. Și paradoxul activităților sociale bifate este singurătatea care le-a învăluit.
Vineri seara- Centrul Vechi. Prieteni și zâmbete, discuții pline și frustrări, vin demidulce și context demisec, apoi sec de tot. Aburii de alcool te iau din mijlocul grupului și te aruncă în declic, îți îngrădesc libertatea, rămâi captiv, ești acolo, între ei, îi auzi, le zâmbești, dar privirea ți-e în gol. Nu e alcoolul, e detașare, singurătate- într-un trecut al tău, într-o idee singulară, într-un schimb de gesturi nerevendicate.
Vineri seara- Centrul Vechi. Prieteni și zâmbete, discuții pline și frustrări, vin demidulce și context demisec, apoi sec de tot. Aburii de alcool te iau din mijlocul grupului și te aruncă în declic, îți îngrădesc libertatea, rămâi captiv, ești acolo, între ei, îi auzi, le zâmbești, dar privirea ți-e în gol. Nu e alcoolul, e detașare, singurătate- într-un trecut al tău, într-o idee singulară, într-un schimb de gesturi nerevendicate.