"Bătrânețea-i haină grea", zice o vorbă din bătrâni, pe când o
alta contracarează cu ceva mai multă generozitate etatea "Cine nu are
bătrâni, să-și cumpere". E multă înțelepciune în popor, dar autosuficiența
ne împiedică pe noi, mai tinerele generații, să ne căutăm rădăcinile, să
smulgem buruienile ignoranței și să lăsăm loc vlăstarilor de respect și toleranță.
În context
european, anul acesta se celebrează îmbătrânirea activă și solidaritatea între
generații și modul în care vârstnicii pot căpăta un rol activ în societate.
Însă când începe bătrânețea și care sunt activitățile sociale, culturale sau
economice în care aceștia se pot implica activ?
Personal,
perspectiva asupra vârstei mi s-a schimbat pe masură ce am crescut și eu și am
început să-mi conștientizez propria evoluție. În copilărie, îmi imaginam că
deja de la 20 de ani ești "om mare", cu familie și prestanță în
spate; astăzi sunt doar "studentă". Apoi, bunicii mi-au devenit pe
rând pensionari, iar ea, dintr-o profă de română riguroasă, a devenit
deținătoarea cămării cu bunătăți (să nu mă exprim greșit- bunătățile existau și
înainte, dar cumva renunțarea la barierele impuse de atribuțiile profesionale
mi-au umanizat bunica într-o măsură percepută numai prin ochii inocenți ai
copilăriei). În cadrul stagiilor clinice din facultate, am observat în timp
diferența dintre vârsta cronologică și cea biologică a pacienților, dintre
starea fiziologică și cea psihologică și mai ales de unde începe declinul
funcțional, având alături colegi de toate vârstele, inclusiv 40 +. Iar acum,
când și părinții mei mai "scârțâie" din încheieturi, aș vrea să cred
că bătrânețea e dincolo de limite.