Concertul Lady Gaga în România și 3 momente de reflecție

     La aproape o săptămână de la concertul susținut de Lady Gaga în România, cred că s-a scris cam tot ce era de scris. De la curiozitatea celor mai mulți dintre cei prezenți în Piața Constituției, până la fanatismul grupului din zona Monster Pit, de la intrigile poveștilor cuprinse în show-ul de două ore până la problemele de sunet ale spectacolului (?), de la ținutele spectaculoase pe care artista le-a schimbat după fiecare melodie pânaă la timpul prea lung scurs între piese, că o egalează sau nu pe Madonna, că a avut un discurs prea puțin individualizat sau că mesajele pozitive au fost atât de mobilizatoare, toate aceste capitole au fost devorate în impulsul reacțiilor imediate. Plus multe multe alte detalii, păreri și argumente despre cum s-a văzut, dar mai ales simțit, de la fața locului.

     M-am dus la concert cu temele nefăcute, nu am căutat să ascult în noaptea de dinainte o discografie de care am fost și rămân străină. Dar mie mi-a placut Lady Gaga, deși am ajuns la concert fără să mă știu fană. Însă am devenit mult mai îngăduitoare acum, după ce am ascultat-o live, după ce am devenit, cumva, complice la exuberanța-i specifică și stilul atât de controversat pe care îl popularizează. Am fost înconjurată de o extravagantă nestânjenitoare, de un spectacol în care nu m-am simțit incomod de momentele cu abundență de erotism sau cu conotații religioase, de uterul uriaș din deschidere, de carnea atârnată, de mașina de tocat sau de toate celelalte elemente care au alcătuit succesiv decorul. A fost doar un spectacol, de care am reușit să mă bucur.
    Totuși, în răstimpul versurilor necunoscute și al ritmurilor nemaiauzite, am avut loc sufletește pentru niște concluzii personale:

     1.Do you give a fuck? Don't give a fuck! ne zice ea, artista care surprinde, dărâmă prejudecăți și impacientează puritanii cu obscuritatea și bizateriile-i disecate de o lume întreagă. Și pare un sfat pertinent, având în vedere succesul pe care îl atinge, atitudinea deschisă și lipsită de impacientare la reacții negative sau critici. Și mi-am reproiectat, ca din amorțire, 3 momente fără deznodământ, anulate din frica de "Ce va crede X?" sau " Daca Y nu face, de ce să fac eu? De ținut minte!


     2. Să nu-ți fie teamă să ceri ce-ti dorești.
     Da, au fost 35.000 de spectatori, dar nu tot concertul a fost de o dezlănțuire molipsitoare. Iar ea nu s-a sfiit să ceară mâini ridicate, aplauze, energia publicului.
     Cam ca în viață: aștepți, sperând că primești, când, de fapt, e mai sigur (și mai bine!) să dai glas așteptărilor tale. Dar pentru asta, îți trebuie curajul de a-ți depăși vulnerabilitatea, teama de refuz. Ea l-a avut.


     3.Când nu lași loc de previzibil, s-ar putea să nu te mai aștepte nimeni!
     Personal, nu știu care a fost exact momentul de final al concertului. Am așteptat răbdătoare "bis-ul", deși începuserăm pariurile că nu se mai întoarce. Iar după momentul în care a "furat" copiii și a dispărut de pe scenă, am plecat, deși rămăsese cumva loc de continuare. Neștiind la ce să ne așteptăm, am plecat. Noi și alți mulți spectatori.
     Metafora acestei concluzii o păstrez pentru introspecții personale mult mai fragile.

     În încheiere, aș putea să afirm că Lady Gaga a făcut un concert care a făcut toți banii. Dar pentru că nu e cazul, mulțumirile speciale merg la Claudia Tocila și la prietenii ei de la Metropotam, care mi-au oferit invitația!