luni, 26 martie 2012

Oraşele mari fură bucuria lucrurilor mici

luni, martie 26, 2012 Scris de Cristina 3 comentarii

   Şi  realizez asta cam de fiecare dată când plec din micul meu oraş natal spre capitală. Şi oricât de mult îmi doresc, nu am mereu frecvenţele racordate înspre memorare de lungă durată.
   Oraşele mari fură bucuria razelor matinale de soare, intrate direct pe fereastra ta şi împrăştiate leneş pe pernă, fără a mai fi reflectate în geamurile blocului vecin, de 15 etaje. Oraşele mari blochează apusurile alene, în degradeuri de purpuriu şi portocaliu, din complexurile de clădiri rezidenţiale.
    Oraşele mari iţi oferă iluzia naturii prin parcuri cu alei colorat pavate, copaci perfect aliniaţi şi lacuri pe fundul cărora se vede betonul. Oraşele mari fură din vitalitatea primăverii şi a expresivităţii toamnei, fură energia, noroiul şi mirosul de iarbă. Oraşele mari fură stelele nopţilor senine! Plăcerea paşilor mărunţi de plimbare şi a curiozităţii de nou, a descoperirilor în lipsa presiunii că întârzii undeva. Oraşele mari fură din flexibilitatea deciziilor şi imprevizibilitatea momentelor, uniformizează
Sursa foto
   Oraşele mari fură din apropierea de oameni, invocând distanţa dintre ei, lipsa timpului liber sau alternative nesuprapuse (eu vreau la bowling, tu vrei la film, ne vedem săptămâna viitoare!). Oraşele mari fură din zâmbete şi din conversaţiile în care cuvintele sunt completate prin privitul neintermediat în ochii celuilalt, fără butonatul telefonului, tras pe furiş cu ochiul în ecranul e-readerului sau orice alte dependenţe high-tech exercitate ca reflex.
   Oraşele mari îmi fură din bucuria lucrurilor mici!

3 comentarii: