miercuri, 7 martie 2012

De 8 martie, hai sa facem sex!

miercuri, martie 07, 2012 Scris de Cristina Niciun comentariu

   Eu am primit propunerea de 1 martie, insa oferta ramane valabila si pt 8. 
   O piesa de teatru spumoasa merita vazuta si retraita:" Hai sa facem sex", LaScena, teatrul Arca.            
   Ramane un exemplu intre enumerarile de titluri sau locuri care imi sustin dragostea fata de teatrul contemporan, jucat in spatii nu tocmai conventionale, unde un dialog spumos se completeaza atat de bine cu un pahar cu arome dulci.
    Este o piesa despre sex, care se dezvolta totusi departe de vreun context vulgar. In ciuda provocarii directe: “Hai sa facem sex!”, pe fondul unui joc teatral plin de gesturi seducatoare si incitante, mesajul este mult mai fin intrezarit. Este vorba despre singuratate si cautari, despre problemele de cuplu, despre morala si deceptie, despre perceptia de sine sau fuga, toate conturate intr-un spatiu scenic ce inseala presupunerile initiale.
   Imi plac piesele care se construiesc din nimic, in care decorul este simplist si potenteaza evolutia personajelor. Imi plac piesele unde imaginatia spectatorului este libera sa intervina in desfasurarea actiunii, piesele care apeleaza la substituiri care sa compenseze concretul. Imi plac replicile cu sensuri si subintelesuri, dialogurile efervescente, dinamica starilor pe care le incerc eu, ca spectator, in timpul reprezentatiei sau amprentele lasate ulterior, in minte sau in suflet.
   Cel mai mult mi-a placut Radu Campean. Face un rol echilibrat, dand personajului sau suficienta densitate incat sa nu-si piarda credibilitatea, fara a acapara totodata actiunea sau a umbri celelalte personaje. Piesa are un sfarsit prea putin previzibil, sunt decodificate toate conotatiile si paralelismele existente incepand din momentul intrigii.
   “Hai sa facem sex” ramane pana la urma o invitatie pe care o putem primi oricare dintre noi.Trebuie oare sa ne dea de gandit?

Info:
De Valentin Krasnogorov
Regia: Felix Crainicu
 Scenografia: Maria Nicola
Cu: Costin Cambir, Ioana Ernea, Radu Campean, Monica Sandulescu, Alexandru Zob
 Pret bilet: 25 lei, durata 80 '

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu